Nostalgia comunismului

Daniel Mureşan

Un sondaj recent arată că peste jumătate dintre români, mai ales cei născuți după 1989, sunt nostalgici după regimul Ceaușescu. Nostalgici e un fel de-a spune, fiindcă ei nu au trăit acele vremuri. Noi, cei mai în vârstă, le-am putea spune cum stăteam iarna, nopți la rând, de pază la capacele de butelie care erau înșirate pe caldarâm, legate cu lanțuri, în așteptarea mașinii cu miraculoasele butelii. Sau cum încercam să drămuim mâncarea pe cartelă până luna următoare. Și altele, și altele! Una peste alta, pentru tinerii de azi, dictatura a ajuns o poveste cu eroi pozitivi. Iar extremismul prinde rădăcini adânci.
Sondaje de genul acesta s-au mai făcut. De fiecare dată, o parte din societate și din presă se declară oripilată de această anomalie. Îi fac pe cei intervievați ignoranți sau inadaptabili. Cred că această bagatelizare prin ridicularizare nu e tocmai corectă. Zilnic vorbesc cu foarte mulți oameni, din categorii sociale diferite, care se plâng sau nu. Dar foarte mulți au o percepție a trecutului, prin prisma prezentului. Ei evaluează actualul prin comparații sau speranțe. N-au trăit ororile comunismului, dar au auzit că era mai mult egalitarism, că toată lumea avea un loc de muncă. Acum, ei nu pot ieși din traiul de subzistență (oricum, mult peste ce era în comunism), și îl văd pe vecinul care e mai slab pregătit, dar a lins la un partid, iar acum e bugetar, cu bonusuri și privilegii. Accesul tot mai precar la educație și sănătate duce la inegalități și echitate socială minimă, sfârșind prin frustrări. Omul își mai ia o jumătate de normă după serviciu, iar hoțul și șmecherul face din câteva „combinații” avere. Mai grav, hoțul e unul dintre cei ce conduce societatea. Și atunci, cum să nu se simtă abandonat, fragil, nesigur? Nostalgia după comunism e doar o lozincă, ei vor doar un viitor mai sigur, mai drept, mai echitabil. Din păcate, statul le oferă prea puțin din acestea.
Toți vorbim despre democrație. Dacă ne limităm doar la a deplânge „criza democrației”, suntem și noi parte a problemei. Trebuie să acționăm, prin educație, prin politici statale corecte, pentru a apăra democrația. Nu putem evita dezbaterea, chiar dacă uneori ne luptăm cu morile de vânt. O parte mare a românilor e supărată, deci trebuie să-i ascultăm. Ca apărători ai democrației, suntem adesea nepregătiți. Susținerea democrației trebuie să fie agilă, capabilă să reacționeze la amenințări bruște.
În anii 40, un grup izolat de democrați a învins o mare de dictaturi, aducându-ne într-o situație confortabilă. Trebuie să luptăm, altfel situația se va degrada. Abraham Lincoln spunea: Cu voia publicului, nimic nu poate eșua; în lipsa ei, nimic nu poate reuși. Nimic mai actual…